GO BEAUTIFUL – Crema hidratanta de zi
Descriere (apasă pe + pentru a citi) 👉
Crema hidratantă de zi cu uree, vitamine, lăptișor de matcă, unt de shea și apă de trandafiri este creatã special pentru a-i oferi tenului tău boost-ul hrănitor și protecția de care are nevoie. Zi după zi, pielea devine mai netedă și mai fermă. Semnele deshidratării sunt reduse, iar tenul capătă un aspect fresh și vitaminizat.
Este o formulă care se absoarbe ușor, nu încarcă porii și are o textură non grasă, ceea ce o face o bază excelentă pentru machiaj. Aroma vine din apa de trandafiri combinată cu un parfum non toxic de trandafiri, pentru o experiență olfactivă de neuitat.
Recenziile clientelor scot la lumină beneficii în plus ale acestei creme legate de reducerea cuperozei și a iritațiilor sau reacțiilor alergice cutanate provocate de alte produse cosmetice.
De la prima aplicare, pielea este mai hidratată:
+38% după 3h
+32% după 5h
efect vizibil până la 24H
Compatibilă cu toate tipurile de ten.
Perioada de valabilitate după deschidere: 12 luni
Ingrediente (apasă pe + pentru a citi) 👉
Ingrediente active principale:
Uree: Ingredientul cheie al formulei noastre, renumit pentru calitățile deosebite de hidratare. Ureea ajută la creșterea nivelului de apă în epidermă și permite celorlalte componente ale cremei să pătrundă în profunzime. De asemenea, absoarbe umezeala din aer, blocând-o la nivelul superior al pielii și are efect keratolitic, adică rupe conexiunile dintre celulele moarte ale pielii, declanșând exfolierea ușoară a acesteia și lăsând în urmă o piele fină și catifelată.
Biosponge hydractyl: Este un ingredient cosmetic nou, un activ natural derivat din miere, care are o compoziție similară ca elemente și funcționalitate cu factorul natural de hidratare al pielii (NMF). Ceea ce îl face revoluționar este conceptul de Time Release System, explicat prin faptul că fiecare particulă acționează ca un micro-burete, reținând ingredientul activ și eliberându-l treptat în piele. Astfel, pielea va fi mai bine hidratată, pe o perioadă mai îndelungată de timp. Împiedică deshidratarea fără a avea efect ocluziv, îmbunătățește flexibilitatea și finețea pielii, restructurează micro-relieful cutanat și calmează pielea iritată și sensibilă.
Lăptișor de matcă: Considerat un elixir al tinereții, este un ingredient natural unic care conține 17 aminoacizi, dintre care 8 acizi esențiali pe care organismul uman nu îi poate produce. Lăptișorul de matcă stimulează producerea colagenului de către piele și estompează și încetinește semnele de îmbătrânire.
Complex de vitamine A, E, F si C: Acest mix patentat de vitamine, ce include și vitamina F, un activ rar și valoros, îți va ajuta tenul să lupte cu radicalii liberi, să îl hrănească și să îi ofere luminozitate, uniformizare și fermitate. Fiecare vitamină din complex are un rol specific:
Vitamina A (Retinyl Palmitate) – Stimulează reînnoirea celulară și producția de colagen, oferă fermitate tenului și reduce vizibil semnele de îmbătrânire.
Vitamina E (Tocopheryl Acetate, Tocopherol) – Antioxidant puternic care protejează pielea de radicalii liberi, hidratează în profunzime și ajută la menținerea elasticității.
Vitamina F (Glyceryl Linolenate, Glyceryl Linoleate) – Acizi grași esențiali care refac bariera lipidică a pielii, calmează iritațiile și mențin hidratarea de durată.
Vitamina C (Sodium Ascorbyl Phosphate) – Formă stabilă de vitamina C, oferă luminozitate tenului, uniformizează tonul pielii și stimulează producția de colagen.
Unt de shea: Cunoscut și ca unt de karité, este foarte ușor absorbit de piele și apreciat pentru efectul său emolient și anti-inflamator. În plus, acesta stimulează producția de colagen, are efect tonic și nu astupă porii.
Ulei de migdale dulci: Deosebit de emolient, uleiul de migdale este potrivit pentru orice tip de ten, chiar și pentru cel sensibil. Conține acizi grași și vitamine și are proprietăți anti-îmbătrânire, precum și efect de calmare a iritațiilor.
Extract de trandafir (Rosa Centifolia Flower Oil): Un splendid liant al celorlalte ingrediente, acest extract bogat în antioxidanți și vitamine luptă împotriva radicalilor liberi și previne îmbătrânirea prematură. Totodată, echilibrează excesul de sebum și revitalizează tenul, curățându-l, luminându-l și oferindu-i un aspect întinerit. Este și sursa naturală a mirosului delicat de trandafir al cremei, oferind o aromă florală fără parfumuri sintetice adăugate.
Ceara de albine: Unul dintre cele mai vechi atuuri ale femeilor, cu un conținut bogat în vitamina A, ceara de albine formează la suprafața pielii o peliculă ce ajută împotriva agresiunii factorilor de mediu și care limitează pierderea de apă transepidermală.
Active suplimentare:
Squalane – Emolient natural care imită sebumul pielii, hidratează și menține elasticitatea tenului.
Glicerină – Umectant puternic, atrage și reține apa în piele pentru o hidratare de durată.
Acid lactic – Exfoliant blând de tip AHA, ajută la reînnoirea celulară și catifelează tenul.
Lecitină – Fosfolipid natural care ajută la refacerea barierei pielii și menține hidratarea.
Alcool cetilic și alcool cetearilic (Cetyl Alcohol, Cetearyl Alcohol) – Nu se confundă cu alcoolii care usucă pielea. Sunt alcooli grași hidratanți, cu rol emolient, care întăresc bariera pielii și dau texturii cremei catifelarea specifică.
Sodium PCA – Component natural al factorului de hidratare al pielii, atrage și reține apa în piele.
Serină – Aminoacid natural care susține bariera cutanată și contribuie la hidratarea de durată.
Mod de utilizare (apasă pe + pentru a citi) 👉
Certificari (apasă pe + pentru a citi) 👉
Patch Test sub control dermatologic cu urmatoarea concluzie: produsul Go Beautiful – Crema hidratanta de zi poate fi considerat „neiritant”, avand o compatibilitate cutanata foarte buna.
Instrumental test of skin moisturizing level cu urmatoarea concluzie: in conditiile studiului, dupa o singura aplicare, s-a concluzionat ca produsul Go Beautiful – Crema hidratanta de zi mentine pielea hidratata timp de 24 ore.
Evaluarea sigurantei produsului cosmetic cu urmatoarea concluzie: produsul cosmetic Go Beautiful – Crema hidratanta de zi, contine ingrediente al caror profil toxicologic si concentratie in produs nu prezinta risc pentru sanatate in conditii normale de utilizare (ca produs de ingrijire a pielii).

















